Un om, o cladire

Imi plac cladirile vechi ce pastreaza urme a ceea ce au fost odinioara. Si imi place ca, daca esti atent, aproape toate inca aduc aminte de vechea folosinta: restaurante, uzine, gari, hoteluri, cinema-uri, odinioara apreciate, din care acum au ramas doar urmele literelor odata stralucitoare.

Astazi am trecut pe langa un supermarket si uitandu-ma mai sus, stateau impietrite in timp, doar formele lasate de dezlipirea vechii denumiri „Restaurant Casa Malna”. Si am inceput sa ma gandesc cum arata restaurantul ale carur forme ondulate trada fostul interior cochet, vizitat de domnisoare stilate si domni cu joben. Ulterior am inceput sa observ fermecata, multe alte cladiri ale caror interioare adaposteau in trecut incaperi mult mai agreabile decat ceea ce sunt acum.

Imi plac cladirile vechi pentru ca seamana cu viata unui om, care ramane mereu brazdat de urmele trecutului si nici ploi si nici ninsori nu reusesc sa le stearga. Si orice e in prezent, mereu va pastra amprenta stralucirii de odinioara.