M-am mutat pe .ro

Am castigat de curand un domeniu de la Blogway, asadar, de acum inainte ma puteti citi pe tinaflorea.ro.

P.S. Toate aberatiile de aici sunt disponibile si pe noul blog.

#cum #afost #la #desperadosparty

Dupa cum stiu apropiatii, de ceva timp, eu si David detinem o soparlita numita Ilie. Am fost mai mult decat incantata cand am vazut animalutul in acvariu, mai ales ca de secole imi doresc un sufletel si nu am cum sa-mi iau din lipsa de timp si spatiu. Ilie face parte din campania relansarii berii Desperados in Romania, pozitionata ca un brand „wild” si neconventional.

Eu, personal, stiu de berea cu tequila de mai bine de 2 ani, cand prietena mea cea mai buna s-a intors din Franta cu obsesia acestei noi descoperiri. Nu stia de ea pana cand a incercat-o pe Coasta de Azur si cum a ajuns pe meleaguri natale a trebuit sa o cumpere.

Guerrillicom si un san

Omuletii de la CNSC ne intreaba despre Guerrillicom, un spatiu al neconventionalului. Acum cativa ani buni, am deschis o carte, al carui subiect mi s-a parut, la acea vreme, cel putin socant. Este vorba de Philip Roth si „Sanul”. Imaginea unui om transformat intr-un san imens, de 75 de kilograme m-a bantuit mult timp si dupa terminarea cartii. Cred ca este una din cele mai neconventionale carti pe care am deschis-o vreodata si care si-ar gasi perfect locul intr-un oras ca Guerrilicom.

Cartea nu te captiveaza neaparat prin actiune, singura scena dinamica care m-a marcat fiind cea  in care sotia ii aduce clipe de placere sanului nou nascut. Insa bolnaviciunea noii constiinte si disperarea tacuta a personajului, incapabil sa se adapteze initial la noua situatie, te tin prins pana la final.

In opinia mea, Philip Roth reuseste sa creeze un spatiu haotic si precum Camus instaureaza premisa ca viata e absurda si ca pentru a fi fericiti trebuie sa acceptam aceasta regula. Mila pe care am simtit-o initial fata de situatie, se transforma intr-o constientizare a primitivitatii omului, redus la un morman de carne ce isi doreste doar satisfacerea placerilor imediate.

Voi ce ati face daca intr-o zi v-ati trezi sub forma unui san?
P.S. Daca iti surade ideea unei zile in orasul comunicarii de guerrilla, o poti pune in aplicare la Congresul National al Studentilor la Comunicare. Intre 5 si 7 mai, la Palatul Parlamentului, participantii la CNSC primesc drept de libera trecere in Guerrillicom – orasul-stat al comunicarii de guerrilla. Inainte de a veni in vizita, cauta mai multe detalii pe www.cnscpeweb.ro.

Un om, o cladire

Imi plac cladirile vechi ce pastreaza urme a ceea ce au fost odinioara. Si imi place ca, daca esti atent, aproape toate inca aduc aminte de vechea folosinta: restaurante, uzine, gari, hoteluri, cinema-uri, odinioara apreciate, din care acum au ramas doar urmele literelor odata stralucitoare.

Astazi am trecut pe langa un supermarket si uitandu-ma mai sus, stateau impietrite in timp, doar formele lasate de dezlipirea vechii denumiri „Restaurant Casa Malna”. Si am inceput sa ma gandesc cum arata restaurantul ale carur forme ondulate trada fostul interior cochet, vizitat de domnisoare stilate si domni cu joben. Ulterior am inceput sa observ fermecata, multe alte cladiri ale caror interioare adaposteau in trecut incaperi mult mai agreabile decat ceea ce sunt acum.

Imi plac cladirile vechi pentru ca seamana cu viata unui om, care ramane mereu brazdat de urmele trecutului si nici ploi si nici ninsori nu reusesc sa le stearga. Si orice e in prezent, mereu va pastra amprenta stralucirii de odinioara.

O saptamana lunga

Ok, sa trecem in revista pe unde a mai umblat Tina zilele astea:

Vineri, 1 aprilie, am castigat o invitatie la piesa „Cafeneaua”, oferita de Teatrul Masca. M-a impresionat domnul Mihai Malaimare in rolul lui Pantalone si fara de care, probabil, piesa nu mi-ar mai fi placut atat de mult.

Povestea a sase barbati, care cad prada iubirii fata de o americanca, starneste amuzament si simpatie din partea publicului, impletind tehnici clasice de teatru cu muzica si interactiune directa cu publicul. Si va zic de pe acum, teatrul Masca o sa ajunga departe pe online.

Sambata, 2 aprilie, am fost la Body Mind Spirit Festival, la standul Sport pentru Viata. Cum a fost acolo, vedeti aici si aici.

Let’s do the ZUmba – un eveniment caritabil dedicat Adrianei Poteleanu

Sambata a avut loc evenimentul “Let’s do the ZUmba”, un eveniment caritabil dedicat campioanei Adriana Poteleanu.

Pe scurt, Adriana Poteleanu are numai 18 ani si e multipla campioana la gimnastica aerobica. Din pacate ea nu-si mai permitea sa-si plateasca studiile la centrul din Deva, iar aici au intervenit oameni frumosi ca Diana Oprea, care i-a descoperit povestea si a organizat un eveniment dedicat strangerii de fonduri pentru cauza ei.

Mi-e dor…

Nu voi uita niciodata viziunea lui Noica asupra cuvantului dor:  singurul cuvant pur romanesc, intraductibil, care ne defineste ca popor. Dorul este sentimentul perfect, ce le inglobeaza rand pe rand pe toate celelalte: bucurie, tristete, iubire, nostalgie, toate isi au radacina in dor. Dorul reprezinta un cumul de cuvinte pe care nu le poti rosti,  suma unor trairi pe care nu le poti exterioriza si care sfarsesc inevitabil prin replica deja cunoscuta: „Mi-e dor”. O singura silaba si totusi niciodata nu simti nevoia sa mai adaugi alte cuvinte.

Niciodata nu ar trebui sa-ti para rau ca iti este dor. Nu multi au parte de nobletea unui asemenea sentiment.

Sluga la doi stapani, o comedie altfel

Joi seara, am avut placerea sa merg la Teatrul Masca, la invitatia lui David via Chinezu, la spectacolul Sluga la doi stapani, in cadrul #mascatweetmeet.

In ciuda „vicisitudinilor” intampinate din cauza orei spectacolului, ma bucur ca m-au tinut plamanii sa prind o comedie pe cinste. Cu rusine, recunosc ca am mai fost o singura data pana acum la Teatrul Masca, la spectacolul Venexia si m-am bucurat sa regasesc cativa dintre actori si in aceasta piesa. Din pacate, unul din criteriile pe care le am cand ma duc la teatru este si proximitatea, de aceea, cele mai multe vizite le-am facut pana acum TNB-ului si Teatrului Foarte Mic.

Cu Teatrul Masca m-am mai intalnit si la metrou, unde, fiind tot timpul grabita, nu am putut sta sa privesc spectacolul. Insa l-am retinut astfel ca fiind un teatru neconventional, ceea ce a dovedit-o inca o data prin organizarea unui spectacol pentru bloggeri si twitteristi. Chiar daca pentru noi, cei din breasla, termenul de online e ceva extrem de comun, in cazul institutiilor consacrate, el e inca privit cu suspiciune si cu superficialitate, fara a i se acorda atentia cuvenita. De aici si neconventionalul gestului organizarii unui asemenea spectacol. Domnul Mihai Malaimare mi-a castigat aprecierea pentru deschiderea de care a dat dovada.

Rango – un film, nu o animaţie

La invitaţia lui David, am petrecut ieri o seară faină în compania ciocolatei Anidor, la sala VIP din Afi Cotroceni in cadrul evenimentului #anidormovie.

Rango, filmul pe care urma sa-l vedem, se anunta  ca fiind o comedie usurica, asa ca dupa serviciu, fara prea mult efort din partea neuronilor. Inarmata cu febra din dotare, am pornit de la premisele ca o sa ma hahaiesc si o sa mananc cantitati industriale de ciocolata. Numai a doua s-a dovedit adevarata.

Coracon latino

Nu am pic de spirit latino in mine. Am descoperit rock-ul in adolescenta si de atunci nu l-am mai lasat. Iar muzica “dubioasa” si “emo”, pe care o ascult, nu are absolut nicio legatura cu ritmurile dezlantuite de salsa.

Aseara in cadrul inaugurarii clubului de dans Oportunidad, ce a avut loc la « La Scena », recunosc insa ca m-am simtit surprinzator de bine.

Mai am de lucrat la rotiri, prilej cu care imi cer scuze fata de cei 20 de oameni pe care i-am calcat, insa cei 4 pasi de baza ii stapanesc destul de bine (insert smug smiley here).

Multumesc domnului Tunaru pentru invitatie si cine stie, poate o sa ma vedeti in curand miscandu-ma cel putin la fel de bine ca Suzana :))

Pentru detalii despre stiluri de dans, tarife si locatie, click aici.