Guerrillicom si un san

Omuletii de la CNSC ne intreaba despre Guerrillicom, un spatiu al neconventionalului. Acum cativa ani buni, am deschis o carte, al carui subiect mi s-a parut, la acea vreme, cel putin socant. Este vorba de Philip Roth si „Sanul”. Imaginea unui om transformat intr-un san imens, de 75 de kilograme m-a bantuit mult timp si dupa terminarea cartii. Cred ca este una din cele mai neconventionale carti pe care am deschis-o vreodata si care si-ar gasi perfect locul intr-un oras ca Guerrilicom.

Cartea nu te captiveaza neaparat prin actiune, singura scena dinamica care m-a marcat fiind cea  in care sotia ii aduce clipe de placere sanului nou nascut. Insa bolnaviciunea noii constiinte si disperarea tacuta a personajului, incapabil sa se adapteze initial la noua situatie, te tin prins pana la final.

In opinia mea, Philip Roth reuseste sa creeze un spatiu haotic si precum Camus instaureaza premisa ca viata e absurda si ca pentru a fi fericiti trebuie sa acceptam aceasta regula. Mila pe care am simtit-o initial fata de situatie, se transforma intr-o constientizare a primitivitatii omului, redus la un morman de carne ce isi doreste doar satisfacerea placerilor imediate.

Voi ce ati face daca intr-o zi v-ati trezi sub forma unui san?
P.S. Daca iti surade ideea unei zile in orasul comunicarii de guerrilla, o poti pune in aplicare la Congresul National al Studentilor la Comunicare. Intre 5 si 7 mai, la Palatul Parlamentului, participantii la CNSC primesc drept de libera trecere in Guerrillicom – orasul-stat al comunicarii de guerrilla. Inainte de a veni in vizita, cauta mai multe detalii pe www.cnscpeweb.ro.

De ce nu o sa dispara cartile?

Cu o seara in urma, s-a iscat la masa la care imi serveam deliciosul cocktail un subiect care se tine scai de mine demult. Carti vs ebooks. Bineinteles au existat tabere: cei pro ebooks  si traditionalistii cu melancolia cartilor de odinioara printate pe pagini ingalbejite. Adevarul, insa, este undeva la mijloc.

Hai cu maneaua ca tocmai ce am luat un Nobel

Ieri, incontinuu, online-ul a vuit cu Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura, fiind asaltata de aceasta stire prin toate mijloacele posibile. Nici nu primisem bine 3 newslettere cu headline mare „Premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit scriitoarei de origine română Herta Muller”, ca wikipedia deja isi actualizase articolul despre autoare, punand in fata realizarea, ca subtitlu. Twitterul, la fel, invadat de numele proaspat castigatoarei. Dupa numai un search, toti twitteristi, provenind din cele mai diverse locatii, mentionau spre surprinderea mea originile ingrate ale autoarei.

Noi nu suntem normali

Mi-am amintit dupa ce am citit postul acesta de o poveste frumoasa, din singura carte a lui Coehlo care mi-a placut.

Un mare vrajitor, vrand sa distruga un regat, a turnat o bautura vrajita in putul de unde beau toti locuitorii lui. Oricine bea din apa aceea innebunea. A doua zi de dimineata, a baut din ea toata populatia si toti si-au pierdut mintile, afara de rege, care avea un put doar pentru el si pentru familia lui, la care vrajitorul nu putea sa ajunga. Alarmat, regele a incercat sa tina in frau poporul, luand o serie de masuri de siguranta si de sanatate publica: dar politaii si inspectorii bausera din apa otravita si socoteau ca deciziile regelui erau o absurditate, hotarand sa nu le respecte cu nici un chip.

Cand luara cunostinta de acele decrete, locuitorii regatului ramasera incredintati ca suveranul innebunise, si acum scria lucruri fara sens. Strigand, o pornisera spre castel si-i cerusera sa abdice.

Dor de citit

Nu demult ma plangeam ca eu nu mai dau peste nicio carte, care sa-mi placa. Poate mi-am pierdut rabdarea, poate citesc numai obscuritati, poate, poate. Ideea e ca nu mai simt fiorul care odinioara ma tinea treaza pana la 3-4 noaptea, cu ochii in ceata, pierduta in paginile a ceea ce-mi parea un obiect magic.

Asteptam sa se dea stingerea in casa, ma strecuram in bucatarie, fara sa apuce mama sa strige un ” Tinaaa, maine ai scoala!”, imi propteam o perna de peretele de faianta si cu genunchii ridicati la piept pe scaunul fara spatar, sorbeam fiecare cuvintel, fiecare semn de punctuatie si auzeam doar vantul cum se lovea incet si sacadat de frunzele stejarului batran din gradina, ca o mica simfonie ce adancea sensurile fiecarei foi. Si mereu ritualul se incheia cu un ” Da’ nu ma mut eu odata singura sa nu ma mai chinui in bucatarie. Mama, ce ar merge acum o tigara!” Atunci ceva interzis, acum ceva ce si-a pierdut farmecul.

Fobia de prostie

For Dummies este o serie de cărţi arhicunoscută ce acoperă cam toate domeniile de interes, cu peste 150 de milioane de cărţi publicate şi 1400 de titluri. În plus pe site-ul dummies.com sfaturile se transformă şi în video. Care e problema mea cu aceste cărţi aparent citite de toată lumea?