I am Jack's wasted life.

Scrisoare

Posted in It's me, your conscience by Valentina Florea on iunie 22, 2010

Ploua cu flori atunci…

Eram  fragezi, cu carnea încă negustată nici măcar de vânt.

Zilele acelea de tinereţe irosită pe buze, pe cer şi pe cretă…

Nu-mi amintesc ce înseamnă să zâmbeşti…

De parcă nervii mei faciali hibernează într-o perpetuă neclintire.

Au dispărut zâmbetele.

Peste tot numai râsete,

Descărcări nervoase ale unor chipuri putrede.

Mi-e dor de noi, mi-e dor de mine,

Cu moartea veşnic suflându-mi în ceafă.

Tin minte buzele cărnoase si respiraţia caldă,

Aburind geamuri.

Nu mai pot desena cu degetele,

Îngheaţă sticla numai când mă apropii.

Viaţa e pustie fără mine,

Şi nu pot vomita odată copilul ăsta mort.

Mă doare stomacul teribil de la cadavru,

Aşteptând un al doilea Hristos.

Nu pot atinge fundul cu monstrul ăsta în mine!

Tu cum te mai simţi?

Nu te simţi balonat în zilele cu soare?

Am revăzut ieri luna…

Stelele pe care le priveam

în farmec, în linişte şi în somn…

Nu te-au uitat.

Eu nu te-am uitat.

Aceasta este o dedicatie pentru domnul Tunaru, care mi-a dedicat postul acesta. Poezia este scrisa cam in aceeasi perioada in care Alex inca visa la sani. Adica a long time ago.

Reclame
Tagged with: , ,