I am Jack's wasted life.

O saptamana lunga

Posted in Veni, vedi, bicii by Valentina Florea on aprilie 10, 2011

Ok, sa trecem in revista pe unde a mai umblat Tina zilele astea:

Vineri, 1 aprilie, am castigat o invitatie la piesa „Cafeneaua”, oferita de Teatrul Masca. M-a impresionat domnul Mihai Malaimare in rolul lui Pantalone si fara de care, probabil, piesa nu mi-ar mai fi placut atat de mult.

Povestea a sase barbati, care cad prada iubirii fata de o americanca, starneste amuzament si simpatie din partea publicului, impletind tehnici clasice de teatru cu muzica si interactiune directa cu publicul. Si va zic de pe acum, teatrul Masca o sa ajunga departe pe online.

Sambata, 2 aprilie, am fost la Body Mind Spirit Festival, la standul Sport pentru Viata. Cum a fost acolo, vedeti aici si aici.

(more…)

Sluga la doi stapani, o comedie altfel

Posted in Me likey, Veni, vedi, bicii by Valentina Florea on martie 12, 2011

Joi seara, am avut placerea sa merg la Teatrul Masca, la invitatia lui David via Chinezu, la spectacolul Sluga la doi stapani, in cadrul #mascatweetmeet.

In ciuda „vicisitudinilor” intampinate din cauza orei spectacolului, ma bucur ca m-au tinut plamanii sa prind o comedie pe cinste. Cu rusine, recunosc ca am mai fost o singura data pana acum la Teatrul Masca, la spectacolul Venexia si m-am bucurat sa regasesc cativa dintre actori si in aceasta piesa. Din pacate, unul din criteriile pe care le am cand ma duc la teatru este si proximitatea, de aceea, cele mai multe vizite le-am facut pana acum TNB-ului si Teatrului Foarte Mic.

Cu Teatrul Masca m-am mai intalnit si la metrou, unde, fiind tot timpul grabita, nu am putut sta sa privesc spectacolul. Insa l-am retinut astfel ca fiind un teatru neconventional, ceea ce a dovedit-o inca o data prin organizarea unui spectacol pentru bloggeri si twitteristi. Chiar daca pentru noi, cei din breasla, termenul de online e ceva extrem de comun, in cazul institutiilor consacrate, el e inca privit cu suspiciune si cu superficialitate, fara a i se acorda atentia cuvenita. De aici si neconventionalul gestului organizarii unui asemenea spectacol. Domnul Mihai Malaimare mi-a castigat aprecierea pentru deschiderea de care a dat dovada. (more…)