Guerrillicom si un san

Omuletii de la CNSC ne intreaba despre Guerrillicom, un spatiu al neconventionalului. Acum cativa ani buni, am deschis o carte, al carui subiect mi s-a parut, la acea vreme, cel putin socant. Este vorba de Philip Roth si „Sanul”. Imaginea unui om transformat intr-un san imens, de 75 de kilograme m-a bantuit mult timp si dupa terminarea cartii. Cred ca este una din cele mai neconventionale carti pe care am deschis-o vreodata si care si-ar gasi perfect locul intr-un oras ca Guerrilicom.

Cartea nu te captiveaza neaparat prin actiune, singura scena dinamica care m-a marcat fiind cea  in care sotia ii aduce clipe de placere sanului nou nascut. Insa bolnaviciunea noii constiinte si disperarea tacuta a personajului, incapabil sa se adapteze initial la noua situatie, te tin prins pana la final.

In opinia mea, Philip Roth reuseste sa creeze un spatiu haotic si precum Camus instaureaza premisa ca viata e absurda si ca pentru a fi fericiti trebuie sa acceptam aceasta regula. Mila pe care am simtit-o initial fata de situatie, se transforma intr-o constientizare a primitivitatii omului, redus la un morman de carne ce isi doreste doar satisfacerea placerilor imediate.

Voi ce ati face daca intr-o zi v-ati trezi sub forma unui san?
P.S. Daca iti surade ideea unei zile in orasul comunicarii de guerrilla, o poti pune in aplicare la Congresul National al Studentilor la Comunicare. Intre 5 si 7 mai, la Palatul Parlamentului, participantii la CNSC primesc drept de libera trecere in Guerrillicom – orasul-stat al comunicarii de guerrilla. Inainte de a veni in vizita, cauta mai multe detalii pe www.cnscpeweb.ro.

Nu, n-am murit

Multa vreme a trecut de cand nu am scris nimic aici. Intre timp, Tina a facut gripa porcina, a umblat in 4 tari, s-a apucat de CNSC, a ras, a plans, si-a mai ingalbenit parul si ocazional fata.

Din plimbarile mele prin Viena, Budapesta, Frankfurt si Bruxelles, o sa va surprinda, dar cel mai mult mi-a placut la Budapesta. Si in ciuda peripetiilor legate de faptul ca m-am ratacit, bien sur, in seara de revelion pana la 4 dimineata, intre furnale si sine de tren, capitala Ungariei e un oras pe care mi-ar placea sa-l confunde lumea mai des cu Bucurestiul. Problema ungurilor e la fel ca la noi, brandingul de tara. Budapesta e un oras al luminilor si podurilor, al cetatilor si labirinturilor, un mix intre strazile inguste si pavate franceze si cladirile drepte si simple de prin tarile slavone. Gastronomic,  strudelul e la putere, eu degustand deliciousul desert aici.