I am Jack's wasted life.

Dor de citit

Posted in N-ai parte, ai carte by Valentina Florea on Septembrie 30, 2009

Nu demult ma plangeam ca eu nu mai dau peste nicio carte, care sa-mi placa. Poate mi-am pierdut rabdarea, poate citesc numai obscuritati, poate, poate. Ideea e ca nu mai simt fiorul care odinioara ma tinea treaza pana la 3-4 noaptea, cu ochii in ceata, pierduta in paginile a ceea ce-mi parea un obiect magic.

Asteptam sa se dea stingerea in casa, ma strecuram in bucatarie, fara sa apuce mama sa strige un ” Tinaaa, maine ai scoala!”, imi propteam o perna de peretele de faianta si cu genunchii ridicati la piept pe scaunul fara spatar, sorbeam fiecare cuvintel, fiecare semn de punctuatie si auzeam doar vantul cum se lovea incet si sacadat de frunzele stejarului batran din gradina, ca o mica simfonie ce adancea sensurile fiecarei foi. Si mereu ritualul se incheia cu un ” Da’ nu ma mut eu odata singura sa nu ma mai chinui in bucatarie. Mama, ce ar merge acum o tigara!” Atunci ceva interzis, acum ceva ce si-a pierdut farmecul.

f49429-Edmondo-de-Amicis-Cuore-inima-de-copilDeclansatorul introspectiei a fost vederea copertei unei carti, pe care am adorat-o pe vremea cand inca nu descoperisem ca rosu vulcanic iti transforma scafarlia intr-o aratare ce seamana mai mult cu un sfarsit stelar. Cuore de Edmondo de Amicis face parte din cartile pe care orice copil ar trebui s-o devoreze si pentru care orice fetita timida ar trebui sa-si pregateasca servetelele de hartie. Nu mai vorbesc de La Medeleni, Singur pe lume, Urme in zapada, Din lumea celor care nu cuvanta si Valea Frumoasei, pe care subliam, tot pe ascuns, orice expresie si orice cuvant demn de retinut. Cartile copilariei, oricat de mult le acopera anii si povestile relatiilor complicate, vampirilor sau a altor universuri imaginate in care totul decade si se duce dracului, sunt cele ale caror coperte inca ti le amintesti, ale caror fonturi le recunosti si ale caror povesti nu mor niciodata.

Pe scurt, mi-e dor de fiorul unei carti care te inlantuie si nu te lasa sa rasufli pana cand nu ai terminat-o, si-ti dezvaluie o lume in care ti-ai fi dorit sa te nasti, dandu-ti din nou motive sa-l urasti mai mult pe Dumnezeul tau fictiv.

Anunțuri

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. zahdiva1 said, on Septembrie 30, 2009 at 2:49 pm

    Şi mie îmi e dor de cărţile copilăriei şi de starea pe care mi-o creau la vremea respectivă.

  2. wildgirl21 said, on Octombrie 1, 2009 at 9:45 am

    Foarte frumos post! Cunosc perfect fiorul de care vorbesti! Incearca cartile lui Rushdie, sigur iti vor redeschide apetitul. O sa vezi ca nu le poti lasa din mana! Si vezi ca vine in Romania, mergem sa ne intalnim cu el, da? 😀

  3. Valentina Florea said, on Octombrie 2, 2009 at 1:22 pm

    Uhm, parca m-am apucat la un moment dat de Versetele satanice. Nu mai stiu de ce n-am terminat-o:D


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: