P.S. Toate aberatiile de aici sunt disponibile si pe noul blog.

Eu, personal, stiu de berea cu tequila de mai bine de 2 ani, cand prietena mea cea mai buna s-a intors din Franta cu obsesia acestei noi descoperiri. Nu stia de ea pana cand a incercat-o pe Coasta de Azur si cum a ajuns pe meleaguri natale a trebuit sa o cumpere.

Cum campania mi-a cucerit deja inima prin Ilie, am fost mai mult decat incantata sa merg joi la petrecerea Desperados, care se anunta cea mai mare petrecere a anului. Si intr-adevar a fost. Nu mi-a fost sa vad in viata mea o coada la fel de mare, ca cea la care am fost martora undeva pe la ora 11. Pe scurt: am mangaiat un sarpe, o iguana, l-am vazut de David facandu-si tatuaj si necasatorindu-se ) Vedete au fost, concerte – am bifat Suie si Elephants Bizzares, politiste sexi si un nenea care scuipa foc. Toate ingredintele unei petreceri reusite. Eu am de comentat la capitolul bautura, pentru ca nici apa, nici berea nu sunt pe gustul meu, dar asta e, sunt mai speciala.

Stiu cat de frustrant a fost pentru cei de afara sa nu poata sa intre, de la prietenele pe care le-am racolat din spatele gardului, desi venisera pe invitatie data pe blog. Si nu sunt de acord ca daca veneau la ora anuntata era mai bine. Acelasi numar prea mare de invitatii fusese dat, deci toata multimea in loc sa vina pe etape ar fi blocat intreg bulevardul daca ajungeau la 9 jumatate. Deci partea cu ora nu ar fi rezolvat in niciun caz problema, ci din contra, cred ca ar fi agravat-o pentru ar fi fost o coada si mai mare. Dar tam-tam-ul ca, vai eu nu mai beau Desperados pentru ca nu am intrat sau vai ce bere de cacao, vine din partea unor oameni de care brand-ul nici n-ar trebui sa fie interesat. Pentru ca indiferent ca un eveniment iese sau nu, produsul este cel care conteaza in definitiv. Agentia si-a atins scopul. Toata lumea stie acum de berea cu tequila si buzz-ul pe care l-au creat este o lectie de marketing si pr pentru toata lumea. Dar nu intrarea la un eveniment conditioneaza consumul, iar brandul ar trebui intotdeauna sa fie constient de asta. Vezi pagina de Facebook a lui Pepsi care vorbeste cu mine de parca sunt un adolescent ajuns la pubertate, fan Inna si bucuros la nelipsitele semnele de exclamatie in fiecare status. Eu consum linistita in continuare Pepsi, desi sunt complet nemultumita de modul in care brandul vorbeste cu mine.

Felicitari tuturor agentiilor implicate pentru buzz-ul creat unei petreceri, care in definitiv relansa o bere, nici macar nu aducea un produs nou pe piata. La capitolul notorietate a depasit oricum toate asteptarile.  Nota proasta nu se duce neaparat catre faptul ca au dat prea multe invitatii, desi e clar ca a fost un minus, ci pentru lipsa nisei de care au mai zis si altii pe blog.

Cartea nu te captiveaza neaparat prin actiune, singura scena dinamica care m-a marcat fiind cea  in care sotia ii aduce clipe de placere sanului nou nascut. Insa bolnaviciunea noii constiinte si disperarea tacuta a personajului, incapabil sa se adapteze initial la noua situatie, te tin prins pana la final.

In opinia mea, Philip Roth reuseste sa creeze un spatiu haotic si precum Camus instaureaza premisa ca viata e absurda si ca pentru a fi fericiti trebuie sa acceptam aceasta regula. Mila pe care am simtit-o initial fata de situatie, se transforma intr-o constientizare a primitivitatii omului, redus la un morman de carne ce isi doreste doar satisfacerea placerilor imediate.

Voi ce ati face daca intr-o zi v-ati trezi sub forma unui san?
P.S. Daca iti surade ideea unei zile in orasul comunicarii de guerrilla, o poti pune in aplicare la Congresul National al Studentilor la Comunicare. Intre 5 si 7 mai, la Palatul Parlamentului, participantii la CNSC primesc drept de libera trecere in Guerrillicom – orasul-stat al comunicarii de guerrilla. Inainte de a veni in vizita, cauta mai multe detalii pe www.cnscpeweb.ro.

Imi plac cladirile vechi ce pastreaza urme a ceea ce au fost odinioara. Si imi place ca, daca esti atent, aproape toate inca aduc aminte de vechea folosinta: restaurante, uzine, gari, hoteluri, cinema-uri, odinioara apreciate, din care acum au ramas doar urmele literelor odata stralucitoare.

Astazi am trecut pe langa un supermarket si uitandu-ma mai sus, stateau impietrite in timp, doar formele lasate de dezlipirea vechii denumiri “Restaurant Casa Malna”. Si am inceput sa ma gandesc cum arata restaurantul ale carur forme ondulate trada fostul interior cochet, vizitat de domnisoare stilate si domni cu joben. Ulterior am inceput sa observ fermecata, multe alte cladiri ale caror interioare adaposteau in trecut incaperi mult mai agreabile decat ceea ce sunt acum.

Imi plac cladirile vechi pentru ca seamana cu viata unui om, care ramane mereu brazdat de urmele trecutului si nici ploi si nici ninsori nu reusesc sa le stearga. Si orice e in prezent, mereu va pastra amprenta stralucirii de odinioara.

Vineri, 1 aprilie, am castigat o invitatie la piesa “Cafeneaua”, oferita de Teatrul Masca. M-a impresionat domnul Mihai Malaimare in rolul lui Pantalone si fara de care, probabil, piesa nu mi-ar mai fi placut atat de mult.

Povestea a sase barbati, care cad prada iubirii fata de o americanca, starneste amuzament si simpatie din partea publicului, impletind tehnici clasice de teatru cu muzica si interactiune directa cu publicul. Si va zic de pe acum, teatrul Masca o sa ajunga departe pe online.

Sambata, 2 aprilie, am fost la Body Mind Spirit Festival, la standul Sport pentru Viata. Cum a fost acolo, vedeti aici si aici.

Marti, 5 aprilie, l-am aplaudat pe Marius, in cadrul FRIENDS’NIGHT la A’Live Club. Daca vreti sa ascultati No Filter, va invit pe pagina lor de Facebook. Eu inca n-am apucat sa-i ascult live, pentru ca trebuie sa ma culc odata cu gainile, dar one day…

Joi, a fost deschiderea evenimentului Sistemul Medical Bucurestean. Detalii aici.

Vineri, 8 aprilie, la J&B start a party in Bellagio a fost dragut, daca nu era atat de mult sclipici in jur. Compania placuta, muzica ok-ish, mai ales in prima parte a serii cand mi-am reamintit de copilarie pe Dr. Alban si a sa It’s my life. Mult Redbull, mult whisky si multe femei si barbati goi pe scena. Penele de pe dansatoare s-au dovedit cel putin hipnotizante Petrecerea in sine reusita, mai ales datorita spectacolului, dar locatia si omuletii din Bellagio cel putin nepotriviti cu gusturile mele. Black is the new pink people!

Sambata, 10 aprilie, m-am uitat la hainute si accesorii dragute in cadrul Boutique Cliche 2. Poze mai jos.

Pe scurt, Adriana Poteleanu are numai 18 ani si e multipla campioana la gimnastica aerobica. Din pacate ea nu-si mai permitea sa-si plateasca studiile la centrul din Deva, iar aici au intervenit oameni frumosi ca Diana Oprea, care i-a descoperit povestea si a organizat un eveniment dedicat strangerii de fonduri pentru cauza ei.

Povestea Adrianei o aveti pe larg tratata aici, dar si in comunicatul de presa.

Let’s do the Zumba a constat intr-un antrenament special de ZUmba la Sala Sporturilor din cadrul Complexului Agronomie si a strans peste 100 de participanti.

Suma necesara a fost acoperita, insa exista inca multi altii precum Adriana care au nevoie de ajutor si spre care sper sa-si indrepte din ce in ce mai multa lume atentia.

Sport pentru Viata, in care sunt implicata, a fost partener oficial al evenimentului si sincer e unul din putinele evenimente cu adevarat valoroase la care am luat parte.

Va invit sa vedeti un videoclip in care transpare energia extraordinara a unei campioane mondiale la fitness si anume Diana Oprea.

Poze in albumul dedicat de pe pagina de facebook Sport pentru Viata

Niciodata nu ar trebui sa-ti para rau ca iti este dor. Nu multi au parte de nobletea unui asemenea sentiment.

In ciuda “vicisitudinilor” intampinate din cauza orei spectacolului, ma bucur ca m-au tinut plamanii sa prind o comedie pe cinste. Cu rusine, recunosc ca am mai fost o singura data pana acum la Teatrul Masca, la spectacolul Venexia si m-am bucurat sa regasesc cativa dintre actori si in aceasta piesa. Din pacate, unul din criteriile pe care le am cand ma duc la teatru este si proximitatea, de aceea, cele mai multe vizite le-am facut pana acum TNB-ului si Teatrului Foarte Mic.

Cu Teatrul Masca m-am mai intalnit si la metrou, unde, fiind tot timpul grabita, nu am putut sta sa privesc spectacolul. Insa l-am retinut astfel ca fiind un teatru neconventional, ceea ce a dovedit-o inca o data prin organizarea unui spectacol pentru bloggeri si twitteristi. Chiar daca pentru noi, cei din breasla, termenul de online e ceva extrem de comun, in cazul institutiilor consacrate, el e inca privit cu suspiciune si cu superficialitate, fara a i se acorda atentia cuvenita. De aici si neconventionalul gestului organizarii unui asemenea spectacol. Domnul Mihai Malaimare mi-a castigat aprecierea pentru deschiderea de care a dat dovada.

Sluga la doi stapani este o comedie ce se bazeaza foarte mult pe comicul de situatie: cazaturi, topaieli, tipete si nu isi propune sa starneasca dileme existentiale dupa vizionare. Eu sunt mare amatoare de drame si mai degraba de alt gen de umor, deci recunosc ca nu m-am regasit complet in genul acesta de piesa. In ciuda acestor preferinte, spectacolul este unul foarte reusit si vi-l recomand cu tot sufletelul meu.

Pe scurt, plasata intr-o Venetie hippie, actiunea piesei se desfasoara in jurul incurcaturilor starnite de sluga Truffaldino, ce decide sa-si ia doi stapani. Eu i-am remarcat pe: Andrei Gonczi care e absolut genial in rolul lui Truffaldino, Alina Craita in rolul Smeraldinei si Valentin Mihalache, despre care, pana la sfarsitul piesei, am presupus ca e trecut de 45 de ani, atat de bine s-a transpus in pielea doctorului Lombardi.

Mi-a placut inserarea unor elemente specifice online-ului de genul: Ea e cu blogurile, din astea! sau Format C doua puncte , personalizari ale piesei, care au aratat interesul de a castiga audienta si de a se mula pe interesele ei specifice.

Cu aceasta piesa, pentru mine s-a dovedit intr-adevar un teatru altfel.

Puteti urmari Teatrul Masca pe twitter si pe blog.

Rango, filmul pe care urma sa-l vedem, se anunta  ca fiind o comedie usurica, asa ca dupa serviciu, fara prea mult efort din partea neuronilor. Inarmata cu febra din dotare, am pornit de la premisele ca o sa ma hahaiesc si o sa mananc cantitati industriale de ciocolata. Numai a doua s-a dovedit adevarata.

Filmul nu este unul usor, din contra. De la primele secunde vocea lui Johnny Depp te anunta ca vei avea parte de altceva. Faptul ca debutul mi-a amintit de unul din filmele mele preferate si anume Naufragiatul (Tom Hanks) si inceputul cu iz filozofic, complet diferit de animatiile obisnuite, m-a transformat din prima intr-un spectator tintuit in scaun.

Pe mine m-a impresionat cel mai mult respectul de la final al sarpelui Jake fata de Rango, din nou amintindu-mi de un personaj negativ drag mie si anume inspector Javert.

Replici inteligente si glume savuroase, o animatie excelenta, o poveste frumoasa despre cum se nasc legendele si despre gasirea identitatii, fac din Rango un must-see pentru cei mici, dar si un film bun pentru cei mari.

Si cred ca odata cu Rango, in ceea ce priveste filmele de animatie, “we’re experiencing a paradigm shift”.

P.S. Sa mai spun ca eu sunt iubitoare de ciocolata si ca am devorat doua Anidor cu alune? Nu cred ca are sens )

Aseara in cadrul inaugurarii clubului de dans Oportunidad, ce a avut loc la « La Scena », recunosc insa ca m-am simtit surprinzator de bine.

Mai am de lucrat la rotiri, prilej cu care imi cer scuze fata de cei 20 de oameni pe care i-am calcat, insa cei 4 pasi de baza ii stapanesc destul de bine (insert smug smiley here).

Multumesc domnului Tunaru pentru invitatie si cine stie, poate o sa ma vedeti in curand miscandu-ma cel putin la fel de bine ca Suzana )

Pentru detalii despre stiluri de dans, tarife si locatie, click aici.